Coasta de Azur ajunge astazi in Romania prin casa Fragonard

Parfumuri Fragonard

Prin note sublime muzica te poartă pe aripi de vis la fel cum notele pafumurilor Fragonard îți deschid porțile unei lumi magice în care retrăiești senzații din trecut fiind, totodată, conectat în prezent. Parfumul iti acorda libertatea de exprimare a sentimentelor si a starii de spirit. Asemenea unui accesoriu vestimentar, iti confera acel “final touch” pentru a surprinde prin prezenta si atitudine.

Intentia de a oferi iubitorilor de parfumuri din Romania produsele casei Fragonard a prins viata in anul 2011. Initial, sub forma de cadou pentru persoane apropiate si cunostinte dragi. Efectul a fost garantat. Cadoul a fost un succes, iar aprecierile nu au contenit sa curga. Ulterior, in anul 2013, a luat nastere ADDA SHOP INFINITY.

Istoria parfumurilor frantuzesti este fascinanta, iar Fragonard se numara printre casele care au pastrat metodele traditionale de fabricare a parfumurilor. Ingredientele sunt 100% naturale, provin din culturi proprii si sunt procesate prin distilare la rece si distilare la cald. Formula este neschimbata, realizata printr-un amestec de materii prime variate, la care se adauga cantitati specifice de uleiuri parfumate ce lasa o amprenta olfactiva pregnanta.

Grasse – “capitala mondiala a parfumurilor” – are o importanta desosebita pentru traditia acestora, fiind orasul mama pentru faimoase case frantuzesti. Tot aici isi are originea si casa Fragonard, infiintata in anul 1926 de catre Eugene Fuchs. Creatorul brandului a denumit-o dupa un renumit pictor francez nascut in Grasse, Jean Honore Fragonard (1732-1806), ca un tribut adus atat orasului, cat si rafinamentului artistic al secolului al XVIII-lea.

Timp de 3 generatii parfumeria a fost extinsa in Grasse, Eze, Paris, Nice, Cannes si St. Paul de Vence. Astfel, traditia Fragonard confera o noua dimensiune culturala parfumului contemporan. Nuantele olfactive ale parfumurilor alese iti exprima personalitatea. De aceea, Fragonard a dezvoltat retete unice, obtinute din produse naturale: flori (predominand trandafirul, iasomia, ylang-ylang, tuberoza, garoafa, violeta), frunze (menta, dafin, cimbru), muschi de stejar, tutun, santal, condimente (cuisoare, nucsoara, scortisoara) si citrice (lamaie, portocala, neroli).

Toate aceste ingrediente se reunesc in colectii distinse cu tendinte naturale, clasice sau orientale. Accentele florale, fructate sau lemnoase va vor seduce de la prima pulverizare. Astfel, veti regasi parfum, apa de parfum, apa de toaleta, produse de ingrijire corporala atat pentru barbati, cat si pentru femei. Parfumurile de camera va vor transforma caminul intr-unul cald si primitor. Fragonard surprinde prin diversitate, reintregind tabloul El-Ea intr-un ambient inmiresmat, din care nu lipsesc produsele pentru copii.

ADDA SHOP INFINITY va ofera posibilitatea achizitionarii acestor produse deosebite prin intermediul internetului, accesand magazinul online www.mag-parfums.ro sau vizitand la boutique-ul de pe Splaiul Unirii, nr 86, etaj 4, sector 4, Bucuresti. Astept cu interes parerile si intrebarile voastre, in sectiunea de comentarii. Daca v-a placut acest articol, nu uitati sa il dati mai departe pe facebook, twitter, google+, sau unde mai doriti voi. Cu drag, Gabriela!

  • Cimpoi Maria

    Multumim tare mult ptr articol deja am intrat pe site ul lor sa vad ce parfumuri au ,acusi trebuie sa apara mosul !

  • Parfumurile reprezinta intotdeauna o alegere excelenta de cadou! Eu sunt un mare fan al parfumurilor si, cu siguranta, Fragonard au parfumuri deoasebite. Chiar nu stiam de ei, multumim ca ai impartasit cu noi aceasta informatie. Din cate am vazut, au magazin la mine, in Bucuresti, asa ca il trimit pe Mosul sa-mi aduca un cadou happy Daca nu are chef de plimbare, ii dau site-ul sa-mi comande online. happy

    • Cu mare drag Iulia, ma bucur ca ti-am fost de ajutor. kiss Saracul Mos.. il pui la treaba, nu gluma. big grin

  • Laura Baluta

    Super,multumim Gabriela ptr ajutor oricat de multe parfumuri ai avea unul in plus nu strica !

    • Cu mare placere Laura! Asa este.. parfumurile nu sunt niciodata prea multe. big grin

  • Cristina Iacob

    Eeeeee ,ce frumos zici tu aici happy Sarumana de informatie !!! kiss

  • Mirela mie mi-a facut cu ochiul Mimosa.. i l-as cumpara mamei de Craciun big grin

    • Mirela Crasmaru

      Nu am auzit big grin cum miroase? kiss

  • Cristi Ionita

    Super idee de cadou si foarte frumoasa descrierea!! “Parfumurile Fragonard sunt mai mult decat tentante. sotia mea imi cumpara mereu parfumuri si sper ca de “mos” sa vada si comentariul meu cu ceea ce mi-as dori. happy

    • Multumesc Cristi! happy Sigur “mos” sotia ta este pe faza si o sa-ti faca cadou parfumul dorit! happy

  • Din cate am inteles, si foarte rezistente happy