Nimic din ceea ce spun unii, nu ma afecteaza pe mine

Nimic din ceea ce spun unii, nu ma afecteaza pe mine. De ce spun asta? Vad tot mai des cum oamenii sunt judecati si luati in ras.. ba ca nu scriu corect, ba ca nu au stofa sa ajunga de succes, ba ca au un fizic demn de mila sau dispret, ba ca sunt slabi de fire si nu au sanse sa isi impuna ideile proprii, ba ca nu au drept la replica si asa mai departe.

Ei bine eu am devenit imuna si nimic nu ma mai afecteaza, nimic nu ma mai surprinde din partea acestor rautaciosi. Din pacate multi oameni inca pleaca capul in fata acestor vorbe si astfel isi rateaza sansa sa faca ceea ce le place, sau uita sa traiasca liberi si fara teama de inferioritate.

Nu ma afecteaza

Au fost ani la rand cand si eu ma lasam prada rautatilor din jur, dar am decis ca nu datorez nimic nimanui si nu am de ce sa ma simt altfel decat doresc sa ma simt. Datorita oamenilor fara limite de bun simt, devenisem o fire solitara si retrasa in cameruta mea plina de regrete, ajungand sa nu mai fac nimic din ce mi-ar putea aduce satisfactie. Din fericire, intr-o dimineata m-am trezit cu un sentiment ciudat ca viata trece pe langa mine prea repede si este vremea sa aduc putina bucurie pe strada mea. Mi-am vorbit mie insami si m-am intrebat de ce trebuie sa fac mereu pe placul altora si de ce subconstientul meu crede ca nu merit mai mult.

Din acel moment m-am schimbat. Nu pot spune ca rautatile, indiscretia si barfa nu ma mai deranjeaza, caci nimic nu ar fi mai fals. Doar ca nu le mai las sa-mi otraveasta sufletul. Si cea mai buna forma de aparare, este sa atac prin ignoranta, zambete si sa nu dau inapoi orice acuzatii mi s-ar aduce. Asa ca tu, persoana ce te crezi superioara, permite-mi sa-ti spun o noutate: Nu te consider cu nimic mai presus decat mine sau altii. Chiar daca esti un star, chiar daca ai 3 masterate si chiar daca nu iti mai incap banii in portofel, pentru mine esti un om ca si mine.

Citisem intr-o zi un articol in care autorul era foarte indignat ca multi bloggeri nu scriu articolele impecabil din punct de vedere gramatical. Dar ghiciti ce? Chiar acel articol scris de dansul, avea parte de 3 greseli gramaticale. De obicei nu imi sta in fire, insa recunosc ca de aceasta data am cautat expres greselile. Nu judec, nu doresc sa aduc ofensa, pur si simplu vreau sa subliniez faptul ca oameni fiind, toti facem greseli si gafe, toti avem momente de neatentie si in ciuda a ceea ce cred unii, nimeni nu este perfect si nimeni nu o sa fie niciodata perfect.

Daca oamenii ar intelege ca suntem toti egali, viata ar fi mult mai simpla. Sper ca nu am suparat pe nimeni, caci nu asta a fost intentia mea. Voi ce parere aveti, credeti ca viata ar fi diferita daca am putea bara criticile si jignirile nemotivate?