Recenzie: Nuci de sapun si inalbitor cu percarbonat

Nuci de sapun si inalbitor cu percarbonat

Cine a spus ca sanatatea este mult prea scumpa pentru ca oamenii de rand sa si-o permita, inseamna ca nu a facut suficiente cercetari. Cu un venit de bugetar, eu am reusit sa fac foarte multe schimbari benefice in ceea ce priveste stilul de viata sanatos. Cea mai noua schimbare, consta in trecerea de la detergentii si clorul de rufe conventional, la nucile de sapun si inalbitorul cu percarbonat de sodiu

Nuci de sapun

● Cum as defini nucile de sapun in doar patru cuvinte? Sanatate, economie, eficienta, si versatilitate. Sanatate, deoarece aceste nuci de sapun sunt 100% naturale. Economie, deoarece 1 kg de nuci costa in jur de 50 lei, insa sunt suficiente pentru a spala aproximativ un an. Eficienta, deoarece spala la fel de bine precum detergentii de rufe conventionali. Versatilitate, deoarece nucile de sapun pot fi folosite ca detergent universal.

● Nucile de sapun sunt fructele provenite de la arborele Sapindus Mukorossi. Arborele Sapindus Mukorossi creste in zonele tropicale si sub-tropicale ale Asiei. Acesta ajunge la inaltimea de 20m si infloreste pe timp de vara. Cand fructele sunt coapte, li se indeparteaza samburii si sunt lasate la uscat. Miezul nucilor este folosit in prepararea diverselor remedii naturale, iar coaja este folosita ca detergent. Datorita cantitatii importante de saponina pe care nucile o contin, le face un excelent inlocuitor al detergentilor toxici din comert.

● Nucile de sapun sunt eficiente atat in masina de spalat, cat si pentru spalarea manuala. Daca apa in care se spala nu depaseste 60 de grade, acestea pot fi utilizate chiar si de trei ori. Folosind nuci de sapun, rufele colorate nu se vor mai decolora. De asemenea, nu va mai fi nevoie nici de utilizarea unui balsam de rufe. Pentru un efect de moliciune si mai intens, se adauga in masina de spalat o lingura cu otet din vin alb, diluat in putina apa.

● Mirosul nucilor de sapun aduce usor cu cel al otetului, insa din fericire nu se transmite pe rufe. Rufele spalate vor capata un miros specific curateniei. Daca se doreste totusi obtinerea unui parfum subtil, se pot adauga cateva picaturi de ulei esential in apa de clatire, sau in compartimentul pentru balsam al masinii de spalat. Deoarece are efectul de a indeparta moliile de tesaturi, cel mai recomandat este uleiul esential de lavanda.

● Cum se folosesc nucile de sapun? Se adauga in saculetul primit impreuna cu acestea, se leaga la gura, se introduce in masina de spalat, si asta este tot. La final se scoate saculetul din masina de spalat si se lasa la uscat pana la urmatoarea folosire. Pentru spalarea manuala, se recomanda folosirea unei infuzii de nuci: se pune la fiert 200-250 ml de apa, in care se adauga nucile. Se da intr-un clocot, iar infuzia obtinuta se toarna peste rufe.

● Nu exista o regula in ceea ce priveste cantitatea de nuci folosita la fiecare spalare. De obicei se folosesc 8-10 jumatati de nuci la 5 kg de rufe, insa totul depinde de gradul de murdarie si preferintele fiecaruia. Nucile de sapun sunt ideale pentru toate tipurile de tesaturi. Fiind un produs natural si avand putere de albire limitata, in cazul rufelor albe si a celor cu pete mai grele, este necesar utilizarea impreuna cu un mic ajutor.

Nuci de sapun

Inalbitor cu percarbonat

● Dupa multe cercetari, am inteles ca nucile de sapun fac o echipa buna cu inalbitorul pe baza de percarbonat de sodiu, bicarbonat de sodiu si soda calcinata (toate ingredientele fiind non-toxice). Folosind si inalbitor la fiecare spalare, succesul este garantat.. mai ales in cazul rufelor albe si a celor cu pete mai dificile. Si in acest caz putem vorbi de economie, deoarece 1 kg de inalbitor costa 22 lei si se consuma destul de greu.

● Pentru rufele cu grad de murdarie mic, se adauga in masina de spalat doar o lingura de inalbitor. Pentru rufele cu grad mediu de murdarie, se adauga cate doua linguri. Daca avem de furca cu pete mai nabadaioase, rufele se lasa la inmuiat timp de cateva ore (sau peste noapte), impreuna cu una, doua linguri de inalbitor. Temperatura optima la care inalbitorul actioneaza cel mai bine, este de peste 50 de grade.

Inalbitor cu percarbonat

Concluzia finala

● Dupa mai multe teste, ma declar foarte multumita de rezultatul pe care il ofera nucile de sapun si inalbitorul cu percarbonat. Cu exceptia petelor dificile pe care nu au reusit decat sa le micsoreze, rufele raman foarte curate, placute la atingere, si au un miros proaspat. Pana acum am spalat doar automat, setat la 60 de grade. Pentru rufele cu un grad de murdarie mic, folosesc 5 nuci intregi (sau 10 jumatati), o lingura cu inalbitor, o lingura cu otet de struguri albi, si 10 picaturi de ulei esential. Otetul si uleiul esential, le diluez in putina apa si le torn impreuna in compartimentul pentru balsam de rufe. Mirosul de otet nu se transfera deloc pe haine.

● Pentru rufele cu un grad de murdarie mediu, in loc de o lingura cu inalbitor, folosesc doua. Cand am de spalat prosoape sau haine cu pete mai dificile, prefer sa le tin peste noapte in apa fierbinte, impreuna cu doua linguri de inalbitor. A doua zi le spal la masina, impreuna cu alte doua linguri de inalbitor. Multe dintre pete dispar, insa sunt si carora le scade doar intensitatea. Petele de ciocolata au fost cele mai nesuferite. Au reusit sa curete petele de la subratul hainelor, cele de pe lenjeria intima, si cele de pe sosete.

● Eu folosesc 5 nuci la 3 incarcaturi de rufe, a cate 3,5 kg fiecare. Avand in vedere ca noi spalam doar o data pe saptamana, cu cele 5 nuci am spalat 3 saptamani. Dupa a treia spalare, nucile s-au innegrit partial si nu le-am mai folosit. Nu le-am aruncat, ci le-am pus pus la flori ca ingrasamant. Data viitoare daca am chef, voi incerca sa fac din ele un detergent de vase sau un detergent de rufe manual.

Nuci de sapun

Nuci de sapun si inalbitor cu percarbonat

Sunt foarte bucuroasa ca am descoperit nucile de sapun si inalbitorul cu percarbonat. Chiar daca nu fac fata petelor foarte dificile (carora nici detergentii conventionali nu le-ar face), aceste doua produse imi ofera exact ceea ce am nevoie si nu intentionez sa ma reintorc vreodata la detergentii chimici! Pentru petele dificile voi cauta alte solutii. Sper sa va fie de folos aceste informatii! Daca v-a placut articolul, nu uitati sa il dati mai departe pe facebook, twitter, google+, sau unde mai doriti voi. Cu drag, Gabriela!

  • Paula Maria

    Nici nu stiu daca am mai auzit de aceste nuci,insa is bucuroasa ca am citit acuma,si vreau sa incerc si eu big grin. De unde le-ai achizitionat?

  • mery

    nici eu n-am auzit de asa ceva laughing) din ce am citit par super ok, as folosi la colorate daca zici ca nu le decoloreaza big grin
    am citi si m-am minunat, cum niste simple nuci sa fie folosite ca detergenti happy
    omul cat tarieste invata laughing)
    frumos articolul, am mai invatat ceva happy
    multumesc frumos Gabita kiss <3
    chiar ca am sa dau mai departe articolul sa vedem se gasesc persoane care stiau de asa ceva sau sunt ca mine , se mira laughing)

    • Cu mare drag Mery! kiss Ma bucur mult ca ti-a fost de ajutor articolul meu. happy Eu stiam de ele, insa nu prea ma interesa pe atunci subiectul. De curand insa m-am documentat mai bine si mi-am spus ca nu am ce pierde daca le incerc. Acum nu am de gand sa le mai las! big grin kiss

  • Ramona Daniela Sculschi

    Foarte interesant! Nu stiam ca exista asa ceva! Multumim!

  • Ti le recomand cu drag.. daca nu speli cu ele haine foarte murdare. happy