SMS OTP sau Token? Care este cea mai buna alegere?

SMS OTP sau Token

SMS OTP sau Token? Care este cea mai buna alegere pentru autentificarea in internet banking, sau pentru autorizarea tranzactiilor bancare? Este o intrebare la care nu am avut un raspuns clar, pana ce nu am testat ambele servicii. Cele doua ofera atat avantaje, cat si dezavantaje. De aceea este bine ca inainte sa faceti o alegere, sa stiti ce inseamna si care este diferenta dintre acestea.

Ce inseamna SMS OTP:

SMS OTP inseamna autentificarea printr-o parola unica de acces, ce va fi primita prin sms. Stiu ca la Banca Transilvania, in clipa cand un client cere activarea optiunii SMS OTP, va primi un id de logare si o parola care trebuie schimbata la prima autentificare. Cand se doreste autentificarea in internet banking, se vor introduce id-ul cu parola, si se va astepta primirea parolei unice de acces prin sms. Dupa primire, aceasta se introduce si ea pe pagina de logare.

Avantaje SMS OTP:

. Mesajele primite pe telefon nu costa nimic.. cel putin la Banca Transilvania.
. Nu trebuie sa detineti un telefon sofisticat pentru a primi parola de acces prin sms.
. Un telefon il aveti intotdeauna la indemana, ceea ce va permite sa va autentificati oricand.

Dezavantaje SMS OTP:

. Parola personalizata expira la fiecare 90 de zile, de aceea trebuie schimbata.
. Daca aveti un smartphone, trebuie sa aveti grija pentru a nu-l lasa prada virusilor.
. Daca pierdeti telefonul, pierdeti si posibilitatea de a va autentifica in internet banking.
. Foarte rar mai sunt probleme cu banca, iar sms-urile ajung mai greu sau trebuiesc solicitate iar.

Ce inseamna Token:

Token-ul este un dispozitiv micut, care este folosit pentru a genera coduri unice de acces. Cand se solicita activarea serviciului internet banking, clientul primeste un nume de utilizator si un Token caruia trebuie sa ii seteze un cod PIN la prima utilizare. La fiecare deschidere a Token-ului, trebuie introdus si codul PIN personalizat. Pentru autentificarea in internet banking, trebuie introdus numele de utilizator si un cod unic de acces care trebuie generat cu Token-ul.

Avantaje Token:

. Daca nu sunteti amatori de tehnologie, dispozitivul Token va scapa de a lua telefonul cu voi.
. Avand Token, nu va faceti griji ca se termina bateria la telefon si ramaneti fara internet banking.
. Autentificarea cu un Token, are o rata de erori mult mai mica fata de autentificarea cu SMS OTP.
. Un Token este mai securizat fata de SMS OTP, dar nu se mai pune problema in caz de il pierdeti.

Dezavantaje Token:

. Daca nu introduceti parola personalizata corect de mai multe ori, puteti bloca Token-ul.
. Token-ului i se poate consuma bateria si trebuie dus la banca, se poate pierde sau defecta.
. Pentru pierderea sau deteriorarea dispozitivului Token, trebuie sa platiti in jur de 20 euro.
. Folosind Token-ul pentru fiecare tranzactie, poate dura mai mult timp ca un cod venit pe telefon.

Dupa ce am testat suficient cele doua metode, pot spune ca mie mi se potriveste mai bine OTP. Un telefon il am intotdeauna la indemana, pe cand cu un Token trebuia sa ii port de grija mereu.. ba sa nu il uit acasa, ba sa nu il pierd, ba sa nu il deteriorez. Sunt curioasa sa aflu care sunt si preferintele voastre, SMS OTP sau Token? Cum va justificati alegerea facuta?